„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" l8l deja temeiul scripturar, după cum Legea cea Nouă se dă celui care are deja Legea cea Veche. Atitudinea de tip sola Scriptura e atitudinea slugii „păstrătoare", înfricoşată de riscul unei convieţuiri mereu reînnoite cu textul sacru. La fel - par să spună Evangheliile - opacitatea celor care, respectând Legea cea Veche în rigoarea ei formală, refuză vestea cea bună a Legii Noi stă sub primejdia paraliziei spirituale, a unui letal imobilism. Nici adepţii Legii celei Noi nu sunt însă scutiţi de această primejdie, dacă se conformează crispat preceptelor ei. Diferenţa dintre primele două slugi şi sluga a treia este diferenţa dintre adepţii care se supun însărcinării primite cu bucurie, cu o anumită vervă procedurală, şi cei care o fac de frică, preocupaţi numai de securitatea lor personală. Multiplicatorii acţionează pentru profitul altuia. Păstrătorul se gândeşte numai la siguranţa sa, la obţinerea maximei certitudini pe principiul minimei rezistenţe. Multiplicatorii sunt invitaţi să „intre" în spaţiul sărbătoresc al răsplăţii, să treacă, aşadar, din afară înăuntru. Dimpotrivă, păstrătorul „leneş" e azvârlit în „întunericul cel mai din afară"' . E o confirmare a faptului că se poate trece din spaţiul excluziunii în acela al comuniunii, că Iisus lasă o şansă celor „din afară", cerându-le, însă, nu doar o conformitate birocratică sau cazonă, ci o reacţie vie, curajoasă, de cooperare cu adevărul Său. Iisus e, de altfel, un maestm al riscului. Să nu uităm că Parabola talanţilor e situată de Matei după intrarea în Ierusalim (cap. 21), adică după declanşarea ultimului episod din viaţa pământească a învăţătomlui. Acum va avea loc confruntarea supremă cu mai-marii cetăţii, cu fidelitatea ucenicilor săi, cu moartea. Răstignirea va fi