178 PARABOLELE LUI IISUS semănat şi aduni de unde n-ai răspândit şi, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său, i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am răspândit? Se cuvenea deci să dai argintul meu la zarafi şi eu, venind, aş fi luat ceea ce este al meu cu dobândă. Aşadar, luaţi de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Că tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce i se pare că are. Iar pe sluga cea netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Parabola aceasta ne aduce în atenţie încă un chip al receptivităţii ofensive. Nu e suficient să primeşti, dacă prin „a primi“ înţelegi strict „a încasa", a păstra timorat, neproductiv, ceea ce ţi se încredinţează. A-ţi valorifica „talantul" înseamnă a-1 pune la lucm, a-1 administra astfel încât să rodească, a-1 potenţa şi a-1 multiplica. Mesajul hristic trebuie ascultat, dar asta e altceva decât să te complaci în rolul de „depozitar" cuminte al literei lui. Ascultarea vie, eficientă, dublează gestul absorbţiei prin reactivitate. îngânarea mecanică, tezaurizarea pioasă, fără participare, fără dezbatere şi îmbogăţire interioară, nu e un act de credinţă, ci unul de înregimentare anonimă. Sluga sterilă, cea condamnată de stăpân la „întunericul cel mai din afară" e caracterizată, în text, prin trei adjective semnificative: poneros (rău, tradus în versiunea românească prin „viclean"), okneros (pasiv, inactiv, inert, reprodus în română prin „leneş") şi achreion (bun de nimic, ne-trebnic). Aşadar, supunerea inertă, conformitatea nereflec