175 „DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" nepotolite pentru obţinerea ei. Iar finalul deschide spre o interogaţie eshatologică, de natură, credem, să schimbe datele interpretării: „Dar Fiul omului, când va veni, va găsi El oare credinţă pe pământ?" (18, 8) Din această perspectivă, mesajul parabolei pare să fie altul decât cel consacrat. E o parabolă despre încrederea inflexibilă în justiţia finală, indiferent când şi cum se va pronunţa. Cei care, în ciuda „întârzierilor" greu de înţeles ale „jurisprudenţei" divine, în ciuda relelor care par, uneori, să aibă câştig de cauză, păstrează intactă certitudinea echităţii finale, cei care vor răspunde încrederii răbdătoare a lui Dumnezeu prin încrederea lor răbdătoare în El sunt pregătiţi cum se cuvine pentru a doua venire a Fiului. A credita dreapta judecată a Zilei de pe urmă e unul din modurile de a fi receptiv la nimbul ei, unul din chipurile aşteptării active a împlinirii ei. Pistis nu înseamnă doar „credinţă", ci şi „fidelitate", „încredere", depăşire a anxietăţii, tăria de a rămâne credincios pariului tău.1 în contextul dat , pistis e virtutea esenţială şi explicaţia stăruinţei cu care văduva îşi cere dreptul. Această interpretare nu presupune neapărat excluderea interpretării clasice. Rugăciunea stăruitoare apare în mai multe locuri din Scriptură ca model de tenacitate răsplătită. E cazul femeii canaaneence care cere să-i fie vindecată fiica, chiar dacă, într-o primă instanţă, cererea ei nu pare să fie luată în seamă (Matei 15, 22-28; Marcu 7, 24-30). Iisus însuşi se roagă patetic pe Muntele Măslinilor (Luca 22, 41-44). Dreptatea Tatălui e, în alte locuri, cerută cu o dramatică insistenţă ( cf. Apocalipsa 6, 10) şi livrată, în cele din urmă, 1. Cf. Snodgrass, Stories with Intent. . ., ed. cit., pp. 456 şi 461-462. Suntem cu totul de acord cu analiza autorului.