174 PARABOLELE LUI IISUS marxizant, crede că meritul principal al văduvei este de a fi produs o breşă în aparatul justiţiei curente, manipulat de interesele clasei dominante.1 Bernard B. Scott o dojeneşte pe biata femeie pentru impoliteţe.2 Din unghi feminist, văduva e un caz tipic de abuz al oficialităţilor ecleziastice în raport cu enoriaşii sexului slab.3 Hermann Binder e de părere că judecătorul nedrept şi văduva stăruitoare sunt o punere în scenă ironică a relaţiilor dintre Iisus şi ucenicii săi.4 Mai subtil, Dan Otto Via preferă o interpretare jungiană: parabola vorbeşte despre eul masculin care înclină să nu asculte de anima , arhetipul feminităţii din adâncul inconştientului său.5 Cum vedem, literatura de specialitate nu e în criză de imaginaţie. Pentru a reveni la text, vom admite că un aspect real al dificultăţii lui e de neocolit. Şi anume: primul verset al parabolei anunţă, ca temă, practica rugăciunii (iar parabola care îi urmează, a Vameşului şi Fariseului, preia aceeaşi temă), în vreme ce substanţa propriu-zisă a celorlalte versete se organizează, mai curând, în jurul temei dreptăţii şi a luptei 1. W.R. Herzog, Parables as Subversive Speech. Jesus as Pedagogue of the Oppressed, ed. cit., pp. 215-232. 2. Plear Then the Parable. A Commentary on the Parables of Jesus, Fortress, Minneapolis, 1989, p. 183. 3. Cf. Robert M. Price, „The Widow Traditions in Luke-Acts. A Feminist- Criticai Scrutiny“, în Society of Biblicul Literature Dissertation Series, nr. 155, 1997, pp. 191-201. 4. Das Gleichnis von dem Richter und der Witwe, Lk. 18, 1-8, Neukirchener Verlag, Neukirchen-Vluyn, 1988. j. Cf. „The Parable of the Unjust Judge. A Metaphor of the Unrealized Self“, în Daniel Patte (ed.), Semiology and Parables, Pickwick, Pittsburgh, 1976, pp. 1-32.