„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 1 63 mire, el îşi încalcă propria conduită, procedând asemenea cărturarilor şi fariseilor, care închid împărăţia cemrilor dinaintea oamenilor (Matei 23, 13). E însă de la sine înţeles că parabola nu-şi propune să livreze un cod de bună (generoasă) purtare pentru un nobil internat de fete. Nu o lectură „sindicală" se aşteaptă de la noi. Iar despre modul hristic de a-i chema pe toţi, punând totuşi condiţii care să excludă suspendarea efortului participativ, a privegherii active, am mai vorbit.1 într-un capitol următor ne vom ocupa şi de complicata temă a uşilor care se închid şi se deschid, după un scenariu simbolic riguros şi nuanţat deopotrivă.2 Deocamdată, ne vom opri la un detaliu al textului de natură să pună în lumină ce se aşteaptă de la cel care aşteaptă. Când cele cinci fecioare „nebune" insistă să intre în spaţiul serbării, spunând „Doamne, Doamne, deschide-ne!“, răspunsul lui Iisus nu e unul ritos punitiv. El invocă mai curând o criză de cunoaştere şi de recunoaştere'. „Adevăr vă spun, pe voi nu vă ştiu!" Pasajul aminteşte de capitolul 7 din aceeaşi Evanghelie (7, 21: „Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în împărăţia cerurilor" şi 7, 23: „Niciodată nu v-am cunoscut pe voi": oudepote egnon hymas). Un pasaj asemănător oferă Luca 13, 25, cu răspunsul lui Iisus, reluat la 13, 27: „Nu ştiu de unde sunteţi. . .“ ( ouk oida hymas pothen este). Blocarea accesului nu e, propriu-zis, o interdicţie. E absenţa totală a „petentului" din spaţiul aşteptării, absenţă care se traduce într-o gravă pierdere de identitate. Cel care cere să „intre" fără a fi intrat deja în spaţiul unei expectative lucide şi încrezătoare nu e recognoscibil din punctul de vedere al 1. Cf. supra, pp. 25 şi urm., p. 36 etc. 2. Cf. infra, pp. 245 şi urm.