162 parabolele lui iisus că necazul nu e o perspectivă garantată în aceeaşi măsură în care e garantată perspectiva soluţiei benefice. E drept, nu e exclus ca soluţia să arate altfel decât ne-am imaginat, să se prezinte, într-o primă instanţă, ca un accident păgubos, dacă nu chiar ca o ameninţare. Fapt e că şi răul (potenţial), şi binele (promis) trebuie aşteptate cu aceeaşi „prezenţă de spirit", în aceeaşi, ecvanimă, stare de veghe. g. în Parabola celor zece fecioare există un episod care, deşi în logica textului e perfect acoperit (n-aţi vegheat cum trebuie, ergo nu veţi intra la nuntă), poate provoca un anumit inconfort hermeneutic. E taina uşilor închise. Ştim, din alte pasaje evanghelice, că, în principiu, celui care vrea şi cere să intre i se permite să o facă. „A fi în afară" nu e o condiţie definitivă, mai ales când dorinţa de a ieşi din această condiţie e afirmată clar: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; şi celui ce bate i se va deschide" (Matei 7, 7). Şi totuşi, fecioarelor „nebune" li se interzice accesul, în ciuda cererii lor de a-1 obţine. „Intrarea" rămâne pecetluită (cj. şi Luca 13, 25). Exegeza feministă a găsit, în acest pasaj, prilejul unei dezlănţuite răzmeriţe ideologice1: nu e „normal" ca fecioarele înţelepte să nu dea puţin ulei şi „colegelor" lor mai nătângi şi nu e „normal" nici ca încurajarea din Evanghelia după Matei (7, 7) să nu fie respectată. Cât despre 1. V. Balabanski, „Opening the Closed Door: a Feminist Reading of the Wise and Foolish Virgins (Mt. 25, 1-13)“, în M.A. Beavis (ed.), The Lost Coin. Parables of Women, Work and Wisdom, seria „The Biblical Seminar", 86, Sheffield Academic Press, London/New York, 2002, pp. 71-97. Cf şi Luise Schottroff, Die Gleichnisse Jesu, Gutersloher Verlagshaus, Giitersloh, 2005, pp. 44-54.