ADEVĂRUL CA POVESTE YJ Ne putem întreba acum, comparând povestea în sine şi punctajul tematic al „ideilor" ei, ce are în plus povestea. în ce mod epicul dovedeşte un spor de adecvare şi de eficienţă metafizică faţă de argumentaţia logică. într-o primă instanţă şi simplu spus, povestea are viaţă. Are corp, came, respiraţie proprie. Ea pune în pagină o galerie de portrete, peisaje, întâmplări şi împrejurări curente, pingele mpte, speranţe, dezamăgiri şi euforii, de care, prin natura lui, discursul conceptual se dispensează cu uşurinţă. Povestea e concretă, tridimensională, „tablou vivant". Gândul pe care ea îl livrează se scaldă în sosul gros al realului, pluteşte în „planctonul" polimorf al lumescului. De fapt, ea nu dă ceva de gândit fără să dea ceva de trăit'. un conglomerat de fapte şi afecte, de acte şi pasiuni, greu de separat prin efort intelectual pur. Discursul se constituie ca mesaj. Povestea însoţeşte mesajul cu imprecizia bogată, cu vibrato- ul inanalizabil al realităţii imediate. De aceea, oricât de complicat, discursul e reductibil la afirmaţii simple, în p. 192, n. 3. Wendy Doniger {op. cit., pp. 138-139) se amuză citând şi o versiune parodică a parabolei hasidice, propusă de Woody Allen: e vorba de un rabin care are un vis asemănător cu cel al rabinului Eisik. Porneşte la drum spre Vorki, după ce promite că se va întoarce în zece zile. E găsit după doi ani rătăcind prin Urali şi înamorat de o ursoaică panda. E adus acasă, înfrigurat şi flămând. Sub perna patului pe care se culcă dă peste o comoară. Ii mulţumeşte, smerit, lui Dumnezeu, dar trei zile mai târziu bântuie iar prin Urali, de data asta deghizat în iepure. „Acestă mică capodoperă - sună comentariul lui Woody Allen - ilustrează amplu absurditatea misticismului." E un comentariu - suntem înclinaţi să adăugăm - care ilustrează, la rândul lui, haloul de cinism al oricărei piruete satirice, când ea nu evită facilităţile locului comun.