155 „DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" pentru a semnala buna aşezare eshatologică a „aşteptătorului“. Slujitorul credincios şi înţelept (Luca 12, 42-46) nu se distinge, în primul rând, prin virtutea de a rămâne treaz, ci prin conştiinciozitatea cu care îşi îndeplineşte, în absenţa stăpânului, sarcina care i-a fost încredinţată.1 2 A fi „pregătit" ( hetoimos ) înseamnă nu atât a ieşi din ritmul vieţii zilnice, cât a avea o constantă „prezenţă de spirit", a asuma aşteptarea activă ca mod de viaţă, ca speranţă în act.z Important este ca „ori de veghem, ori de dormim - împreună cu El să vieţuim" (1 Tesaloniceni 5, 10). Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un tip de veghe care e deasupra alternanţei dintre trezie şi somn: ca şi cum „ochiul închis afară înăuntru se deşteaptă", ca şi cum somnul trebuie să se instaleze fără adormirea totală a conştiinţei vigile. Cel care aşteaptă nu face, în timpul nopţii, decât să treacă de la aşteptarea alertă, dinamică, la aşteptarea latentă. Cine e „pregătit" nu e, nu trebuie să fie, mai puţin pregătit când doarme. A fi pregătit tocmai asta înseamnă: a fi pregătit tot timpul, oricând, chiar şi în episoadele crepusculare din curgerea orelor. Aşteptarea omogenizează fragmentele timpului. Practicată ca mod de a fi, aşteptarea nu poate fi intermitentă. Ea devine o însuşire constantă a omului, o „facultate" constitutivă. Nu eşti, când dormi, mai puţin inteligent, mai puţin iubitor, mai puţin cinstit decât atunci când eşti treaz. La fel, nu eşti mai puţin dedicat împărăţiei, mai nepăsător faţă de 1. Cf. Christine Gerber, op. cit., p. 167. 2. Cf. şi Craig L. Blomberg, Die Gleichnisse Jesu: ihre Interpretation in Theorie und Praxis, R. Brockhaus Verlag, Wuppertal, 1998, p. 249: veghea nu e de luat, neapărat, în sens literal.