138 PARABOLELE LUI IISUS partea lui o va pune cu cei necredincioşi. Şi servul acela care a ştiut voia stăpânului şi n-a pregătit nimic, nici n-a făcut după voia lui, mult va fi bătut. Iar cel care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, puţin va fi bătut. De la cel căruia i s-a dat mult, mult se va cere; şi de la cel căruia i s-a încredinţat mult, mai mult se va cere. Slugile veghetoare Luca 12, 35-38: Să vă fie mijlocurile-ncinse şi făcliile aprinse; şi fiţi asemenea oamenilor care-şi aşteaptă stăpânul când se va întoarce de la nuntă, ca venind el şi bătând, îndată să-i deschidă. Fericiţi sunt servii aceia pe care stăpânul, când vine, îi va afla priveghind. Adevăr vă spun, că se va încinge şi-i va pune la masă şi, venind lângă ei, le va sluji. Fie că va veni la straja a doua, fie că va veni la straja a treia, fericiţi sunt ei de-i va găsi aşa. Portarul Marcu 13, 31-33; 34-37: Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi vremea aceea. E ca un om care a plecat departe, şi-a lăsat casa, a dat puterea pe mâna slugilor, fiecăruia lucrarea lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Aşadar, privegheaţi, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: seara, ori la miezul nopţii, ori la cântatul cocoşilor, ori dimineaţa; ca nu cumva, venind fără veste, să