„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 135 Parabolele de care ne-am ocupat până acum au ilustrat câteva din obstacolele „clasice" ale receptivităţii, câteva dintre sursele curente ale înţelegerii obturate sau eşuate. Am vorbit, aşadar, despre cauzele rămânerii „în afara" discursului hristic, despre viciul opacităţii. Dar am anticipat deja1 aşezarea într-un alt registru, „pozitiv" de data aceasta: acela al înzestrărilor necesare pentru a spori şansele unei bune întâlniri cu Fiul: pentru a trece, din afară, înăuntru. Vom începe printr-o suită de parabole organizate în jurul unei teme esenţiale: aşteptarea , disponibilitatea constantă, neobosită, pentm „survenirea", oricând posibilă, dar fără termen cert, a „soluţiei". 1. Cf. supra, pp. 80-81.