„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 131 poate fi socotită încheiată. Amândouă sunt expresia aceleiaşi „autorităţi". De modul cum adopţi autoritatea legitimă drept „temelie" depinde modul cum o primeşti ca „încununare". Refuzul autorităţii te situează între a fi neîntemeiat şi a fi neterminat: fără punct de sprijin şi fără ţintă. Iar în cele din urmă suspensia opţiunii te destramă: temelia devine obstacol, lithos proskommatos kai petra skandalou (lat. lapis offensionis, petra scandali, „piatră de-mpiedicare“ şi „piatră de poticnire", cf. Romani 4, 32-33, unde se preia Isaia 28, 16; de asemenea, Isaia 8, 14), iar cheia de boltă se prăbuşeşte peste tine ( cf. Daniel 2, 34-35). Subminat din interior şi (sau) des-fiinţat din afară, „lucrătorul nevrednic" se va pierde. „Tot cel ce va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel pe care ea va cădea, îl va zdrobi" (Luca 20, 18. Cf. şi Matei 21, 44). Revenind la textul parabolei în discuţie, vom spune că podgorenii insurgenţi vor fi văduviţi exact de ceea ce voiau să obţină: moştenirea averii (kleronomia). Nerecunoaşterea autorităţii apare, astfel, nu ca o răzmeriţă oarecare, ci ca o criză de statut, ca o ieşire din rânduiala tradiţiei. Celui care nu admite nici un ascendent, celui care nu acceptă nici o raportare la ordinea care îl include, la instanţa care îl face posibil, nu i se poate transmite nimic. Cine nu are deprinderea de a privi în sus, pe deasupra capului propriu, cine nu ştie să admire, să respecte, să compună cu o „superioritate" exterioară sinelui propriu, pe scurt, cine nu crede decât în propria autoritate sfârşeşte prin a fi „dezmoştenit". Nu poate fi răsplătit, nu i se poate promite nimic. Modelul moştenitomlui este Iisus însuşi („moştenitor a toate", Evrei 1, 2. Cf. şi expresia ho lithos tes kleronomias, „piatra moştenirii", de la Zaharia 4, 7). Singură consimţirea la autoritatea Lui