130 PARABOLELE LUI IISUS Iisus e „piatra cea neluată în seamă" de constructori şi ajunsă „în capul unghiului" (Fapte 4, 10-11. C/şi 1 Corinteni 3, n-12; Efeseni 2, 20; 1 Petm 2, 4-10). Rămâne deschisă întrebarea cu privire la sensul exact al „pietrei din capul unghiului". Exegeza deosebeşte între o accepţiune „orizontală" a termenului şi una verticală. în plan orizontal, piatra unghiulară e cea care leagă la colţ (şi ţine laolaltă) două ziduri alăturate, ceea ce se poate întâmpla fie la nivelul bazei construcţiei (caz în care „unghiul" face parte din structura temeliei), fie la nivelul acoperişului, caz în care piatra unghiulară are şi aspectul unui ornament de tipul balustradei, care să prevină căderea peste cei de jos ( cf. Deuteronomul 22, 8).1 E însă clar că, în acest înţeles, o clădire are cel puţin patru asemenea „pietre" şi că asta intră în contradicţie cu unicitatea lui Iisus. Coroborând diferitele locuri în care apar termenii kephale gonias (lat. lapis summus angularis sau capul anguli) şi akrogoniaios (lat. summus angularis), se poate conchide că sensul de „temelie", „fundaţie" şi cel de „cheie de boltă" se referă, în egală măsură, la „amplasamentul" hristic în economia creaţiei şi a edificării spirituale. Iisus e şi întemeietorul templului interior (fundaţia lui) (cf, între altele, Matei 7, 24), şi locuitorul lui (1 Corinteni 3, 16; 2 Corinteni 6, 16; Ioan 14, 20), şi încununarea lui. Fără „bază" solidă, o clădire nu poate fi începută şi fără cheie de boltă ea nu 1. Accepţiunea „orizontală" a „pietrei unghiulare" e susţinută de J. Duncan, M. Derrett, „The Stone that the Builders rejected", în F.L. Cross (ed.). Studia Evangelica, voi. IV, partea I, Akademie-Verlag, Berlin, 1968, pp. 180-186. O discuţie mai nuanţată a problemei oferă F.F. Bruce, „New Wine in Old Wineskins: III. The Corner Stone", în Tije Expository Times, nr. 84, 1972-1973, pp. 231-235.