128 PARABOLELE LUI IISUS metaforă agrară, citatul - una arhitecturală. Povestea parabolei se termină prost, în vreme ce textul psalmului trimite spre un final triumfal.1 Diferenţa de registru dintre cele două componente ale compoziţiei scripturare constituie, pentru unii interpreţi, o probă a faptului că citatul a fost adăugat ulterior, de Biserica timpurie. Alţii observă că raportul dintre partea expozitivă a parabolei şi versetul psalmic e raportul curent în tradiţia iudaică - dintre masai (parabolă) şi nimşal (aplicaţia parabolei, explicaţia ei). Mi se pare, totuşi, evident, că există, în textul de care ne ocupăm, o legătură strânsă, cu nuanţă profetică, între uciderea „fiului cel iubit" şi „piatra nesocotită de zidari", ajunsă apoi „în capul unghiului": e legătura dintre sacrificiu şi resurecţie. Parabola nu ne spune doar că via va fi dată altora mai vrednici, ci şi că, în cele din urmă, jertfa culminează în răscumpărare, iar moartea în miracolul învierii. [3. Savanţii au văzut însă şi aici o problemă: e oare sigur că, vorbind despre „fiul" din parabolă, Iisus e auto-referenţial, că face o aluzie - dinaintea oponenţilor săi - la propriul său destin? Nu cumva se referă la Ioan Botezătorul? Sau la Isaac? Nu vom intra în detaliul tehnic al acestor ipoteze2. Credem însă, ca şi Klyne Snodgrass, că încercarea de a înţelege această parabolă în afara conflictului direct dintre Iisus şi autorităţile Templului, respectiv între misiunea încredinţată lui Iisus de Tatăl şi opacitatea faţă de ea a elitei israelite, nu poate duce decât la speculaţii vagi. 1. Cf. Klyne R. Snodgrass, op. cit., p. 203. 2. Cf. inventarierea lor la Snodgrass, op. cit., pp. 199-202.