126 PARABOLELE LUI IISUS condiţia „fiului lui Dumnezeu", adică a celui care a primit autoritatea Tatălui (Ioan i, 12). Ai autoritatea de la care te împărtăşeşti. Recuperezi postura de „beneficiar" al Pomului Vieţii, prin altfel de cunoaştere decât aceea, pripită, simplificatoare, rezultată din frecventarea originară a Pomului Cunoaşterii (Apocalipsa 22, 14). Evident, recunoaşterea unei autorităţi exterioare sinelui propriu seamănă a „cedare de suveranitate". Ceea ce câştigi e însă mai preţios decât ceea ce pierzi. Câştigi o vindecătoare comuniune cu autoritatea care „te umbreşte". în spaţiul evanghelic, umbra ( skia ) e altceva decât întunericul ( skotos , skotia). Ea poate fi efectul unei revărsări de har, al unei iradieri benefice. în Faptele Apostolilor ni se povesteşte cum, în aşteptarea lui Petru, oamenii îşi scoteau bolnavii în stradă, pe paturi sau tărgi, sperând ca umbra celui aşteptat să cadă, vindecător, asupra lor (5, 15). Sfânta Fecioară devine zămislitoare, „plină de har" când e „umbrită", prin Duhul Sfânt, de puterea Celui-Preaînalt (Luca 1, 35). Schimbarea la Faţă are şi ea loc în umbra unui nor luminos (Matei 17, 5; Marcu 9, 7; Luca 9, 34).1 Tot în umbră, în umbra răcoroasă a pomului uriaş crescut din bobul de muştar, păsările cerului găsesc un bun adăpost pentru cuiburile lor (Marcu 4, 32). Umbra poate avea şi o dimensiune profetică, anticipând, în plan contingent, „bunurile viitoare" (Evrei 8, 5 şi, mai ales, 10, 1). Capacitatea de a umbri ( episkiazo ) terapeutic e, paradoxal, apanajul autorităţii care a trecut prin episodul adumbririi de sine, al jertfei. Iar respingerea 1. Pentru asocierea revelaţiei cu norul vezi şi Exodul 24, 16-18.