120 PARABOLELE LUI IISUS în ce ne priveşte, preferăm să ne întoarcem la text şi la inserţia lui posibilă în „analitica receptivităţii", de care ne ocupăm în acest capitol. b. Problema autorităţii. în parabola de mai sus nu e vorba, ca până acum, de simple devieri şi obnubilări al receptivităţii (opacitate mentală, superficialitate, supralicitare a lumescului sau abuz al spiritului critic). E vorba de transformarea blocajului în agresiune. E vorba de o non-receptivitate furioasă, de un refuz, care se manifestă ofensiv, mergând până la crimă. Lucrătorii nevrednici ai viei nu sunt nici indiferenţi, nici inadecvati faţă de mesajul care li se transmite. Nevrednicia lor devine vrednicia de a respinge, de a anula, înainte de a înţelege sau nu ceea ce li se cere, ei vor suprimarea sursei care li se adresează. în termeni contemporani, am putea numi comportamentul lor „ateism militant", necredinţă dictatorială. Lucrătorii tocmiţi să lucreze via în absenţa stăpânului sfârşesc prin a nu-i recunoaşte dreptul de proprietate: nu numai că nu-i dau partea cuvenită din rodul obţinut, dar îi maltratează şi ucid mesagerii, iar la urmă îi omoară fiul, sperând, astfel, dreptul la moştenire. în fond, ceea ce lucrătorii pun în discuţie este autoritatea celui care i-a angajat: autoritatea lui asupra bunurilor sale şi autoritatea lui asupra lor. Nu poate fi întâmplător că, în toate Evangheliile sinoptice, Parabola lucrătorilor nevrednici ai viei e rostită într-un context în care „arhiereii, cărturarii şi bătrânii" cer lui Iisus să-şi explice „autoritatea" ( exousia ): cu ce putere, în numele a ce şi al cui faci ceea ce faci? - sună întrebarea lor. (' Cf. Matei 21, 23-27; Marcu 11, 27-33; Luca 20, 1-8). Acelaşi