Il6 PARABOLELE LUI IISUS Război Mondial (ilustrând teza textului „periculos") a emis ipoteza unei componente antisemite a parabolei: Dumnezeu-Tatăl se răfuieşte cu poporul lui Israel şi decide, în final, că-1 va deposeda de prerogativele sale (va da „via“ altora). Este evident că ipoteza nu se susţine, decât dacă socotim că şi unele pasaje din Vechiul Testament sunt „anti-semite“. în realitate, şi la Isaia 5, 7, şi la Isaia 3, 14, şi la Ieremia 12, 10, „via“ e o metaforă a lui Israel, iar supărarea divină se referă nu la ea, ci la proasta ei administrare. La fel, în parabola neo-testamentară, nu via este obiectul mâniei sacre, ci cei care se ocupă de ea: nu de israeliţi e vorba, ci de elita lor conducătoare (care, de altfel, e de faţă când Iisus vorbeşte şi se recunoaşte în pilda spusă de El). E adevărat însă că există, în scrierile vetero-testamentare, o acumulare de tensiune între poporul ales şi trimişii - prost primiţi - ai Domnului ( Cf. 2 Paralipomena 24, 19; 36, 15; Ieremia 7, 25-26; 26, 21), dar nu această dimensiune a Vechiului Legământ e în discuţie aici. Pe de altă parte, e un fapt că Biserica primelor veacuri creştine a dat, prin comentatori ca Sf. Irineu sau Sf. Ioan Gură de Aur, o interpretare anti-iudaică a parabolei, care însă nu e susţinută de textul propriu-zis.* 1 nr. 25, 1994, p. 10, cu citate din E. Lohmeyer, care vorbeşte de „neverosimilitatea“ textului, şi din E. Hirsch, după care „Stăpânul viei se comportă pur şi simplui ca un nebun". Mai subtil, Paul Ricceur vorbeşte despre „extravaganţa" voită a parabolelor, ca strategie a deschiderii de noi perspective. {Cf. Paul Ricoeur, „Biblical Hermeuneutics", în Semeia, nr. 4, 1975, pp. 29-145.) 1. Pentru toată această dezbatere, vezi, între altele, David Stern, „Jesus’ Parables from the Perspective of Rabbinic Literature: the