102 PARABOLELE LUI IISUS toţi cei osteniţi şi împovăraţi. . (Cf şi Matei 18, ii: . .fiindcă Fiul Omului a venit să-l mântuiască pe cel pierdut.") Un al doilea pasaj citat frecvent ca ilustrare a „excelenţei" copilăreşti este Matei 18, 1-5 (respectiv Marcu 9, 36-37, şi Luca 9, 46-47). Textul e situat în contextul gâlcevii dintre ucenici cu privire la care dintre ei este „mai mare în împărăţia cerurilor". Iisus oferă, ca răspuns, exemplul unui copil ( paidion , de data aceasta). Sensul e clar: cei din urmă vor fi cei dintâi ( Cf. Marcu 10, 31). Nu cei care îşi vor disputa întâietatea vor fi aleşi, ci dimpotrivă, cei care vor interioriza smerenia, umilitatea copiilor. „Copilul" e, aici, mai curând metafora unei virtuţi: virtutea smereniei {tapeinosis), pe care o întruchipează Iisus însuşi ( Cf. Matei 11, 29). în împărăţie vor intra, aşadar, cei care sunt precum copii. Şi asta tocmai pentru că ei nu vor să fie „cei dintâi". Ei, ultimii, vor fi chemaţi, ei, mai curând slujitori decât stăpâni, ei, veriga cea mai de jos, cea mai neînsemnată a tuturor ierarhiilor. Andreas Lindemann insistă asupra faptului că smerenia copilărească nu e un act voluntar, nu e - prin urmare - o „virtute" a copilului, decis să „adopte" o atitudine de umilitate. Copilul se deosebeşte de apostolii cuprinşi brusc de vanitate prin aceea că nu îşi pune, nu are problema întâietăţii. E, prin natura sa, un exponent al smereniei.1 în pasajul la care ne referim, copilul e, aşadar, o figură de contrast faţă de luciditatea competitivă, faţă de conştiinţa de sine temporar vicioasă a ucenicilor. A-l percepe ca pe un simplu îngeraş roz e fără legătură cu intenţia textului. 1. A. Lindemann, art. cit., p. 91.